Capitolul VI

Articolul 53. Prelucrarea unui număr de identificare național

(1) Prelucrarea unui număr de identificare național, inclusiv prin colectarea sau dezvăluirea documentelor ce îl conțin, se poate efectua în situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1).

(2) Prelucrarea unui număr de identificare național, inclusiv prin colectarea sau dezvăluirea documentelor ce îl conțin, în scopul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. f), respectiv al realizării intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, se efectuează cu instituirea de către operator a următoarelor garanții:

  1. a) punerea în aplicare a măsurilor tehnice și organizatorice adecvate pentru respectarea, în special, a principiului reducerii la minimum a datelor, precum și pentru asigurarea securității și confidențialității prelucrărilor de date cu caracter personal în conformitate cu art. 32;
  2. b) stabilirea termenelor de stocare în funcție de natura datelor și scopul prelucrării, precum și a termenelor specifice în care datele cu caracter personal trebuie șterse sau revizuite în vederea ștergerii;
  3. c) instruirea periodică cu privire la obligațiile persoanelor care, sub directa autoritate a operatorului sau a persoanei împuternicite de operator, prelucrează date cu caracter personal.

Cerere de ofertă

Aflați cât costă conformitatea pentru compania dumneavoastră

Lăsați datele de contact. Revenim cu o ofertă și pașii următori; detaliile despre companie le discutăm la telefon.

Preț estimativ

Aflați pachetul potrivit și prețul estimativ cu calculatorul de preț, în aproximativ 2 minute.

Calculați prețul →

Nu includeți date despre pacienți, angajați sau alte persoane.

Folosim aceste date doar pentru a vă răspunde la cerere. Detalii în Politica de confidențialitate.

Formularul este protejat de Cloudflare Turnstile împotriva spamului.