Capitolul IX

Articolul 90. Dispoziții tranzitorii

(1) Directorul și directorul adjunct ai Centrului aflați în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi își continuă mandatul pe perioada pentru care au fost numiți.

(2) Personalul Centrului aflat în funcție la momentul intrării în vigoare a prezentei legi se încadrează în funcțiile noi conform schemei de încadrare a personalului, respectându-se prevederile Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și ale legislației muncii.

(3) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

  1. a) Legea nr. 182/2008 cu privire la aprobarea Regulamentului Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, structurii, efectivului-limită și a modului de finanțare a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal;
  2. b) Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
  3. c) art. 74¹–74³ și art. 423⁴ din Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008.

(4) Din momentul intrării în vigoare a prezentei legi, din cuantumul final al sancțiunii pecuniare stabilite de Centru, se va aplica:

  1. a) din primul an – 10% din cuantumul amenzii stabilite;
  2. b) din al doilea an – 40% din cuantumul amenzii stabilite;
  3. c) din al treilea an – 100% din cuantumul amenzii stabilite.

(5) Actele emise de Centru în temeiul art. 32 alin. (3) și alin. (5) lit. f) și i) din Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal rămân în vigoare și după intrarea în vigoare a prezentei legi.

(6) Plângerile depuse la Centru până la data intrării în vigoare a prezentei legi se examinează și se soluționează conform normelor de procedură prevăzute de prezenta lege și conform normelor materiale, inclusiv celor privind răspunderea pentru încălcarea legislației privind protecția datelor prevăzute de legea în vigoare la data comiterii încălcării.

(7) Cauzele civile și de contencios administrativ se examinează și se soluționează în conformitate cu prevederile legii în vigoare la data apariției raportului juridic litigios.

(8) În cazul în care prelucrările se bazează pe consimțământ în temeiul Legii nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal, persoana vizată nu trebuie să își dea din nou consimțământul dacă modul în care a fost dat consimțământul respectă condițiile din prezenta lege, fapt ce permite operatorului să continue o astfel de prelucrare după data intrării în vigoare a prezentei legi.

Cerere de ofertă

Aflați cât costă conformitatea pentru compania dumneavoastră

Lăsați datele de contact. Revenim cu o ofertă și pașii următori; detaliile despre companie le discutăm la telefon.

Preț estimativ

Aflați pachetul potrivit și prețul estimativ cu calculatorul de preț, în aproximativ 2 minute.

Calculați prețul →

Nu includeți date despre pacienți, angajați sau alte persoane.

Folosim aceste date doar pentru a vă răspunde la cerere. Detalii în Politica de confidențialitate.

Formularul este protejat de Cloudflare Turnstile împotriva spamului.