Capitolul VIII · Secțiunea 2

Articolul 80. Examinarea preliminară a plângerii

(1) Examinarea preliminară a plângerii care vizează presupusa încălcare a legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii.

(2) În cadrul examinării preliminare a plângerii, Centrul determină dacă există temeiuri rezonabile pentru a suspecta încălcarea legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

(3) Plângerile anonime sau cele depuse fără indicarea adresei poștale sau electronice a persoanei vizate nu se examinează.

(4) Dacă plângerea nu corespunde cerințelor prevăzute la art. 79 alin. (1) lit. c)–f), i) sau alin. (2) lit. a) sau b), persoana vizată este informată cu privire la neajunsuri și i se acordă un termen rezonabil pentru înlăturarea lor. În cazul în care neajunsurile nu se înlătură în termenul acordat, plângerea nu se examinează, fapt despre care este informată persoana vizată.

(5) În cazul în care consideră că, în baza informațiilor prezentate de autorul plângerii și a altor informații relevante, nu există temeiuri rezonabile pentru a suspecta încălcarea legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal, Centrul respinge motivat plângerea și informează persoana vizată despre acest fapt.

(6) La respingerea unei plângeri pe motiv că comportamentul sesizat nu contravine legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal sau nu intră în domeniul de aplicare a acesteia, Centrul nu este obligat să țină cont de circumstanțele care nu i-au fost aduse la cunoștință de către autorul plângerii.

(7) Dacă, în procesul examinării preliminare a plângerii sau al investigării în conformitate cu art. 81, există bănuieli rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni, Centrul sesizează organul de urmărire penală. În acest caz, examinarea preliminară sau investigarea continuă. Organul de urmărire penală este obligat să informeze Centrul cu privire la decizia luată.

Cerere de ofertă

Aflați cât costă conformitatea pentru compania dumneavoastră

Lăsați datele de contact. Revenim cu o ofertă și pașii următori; detaliile despre companie le discutăm la telefon.

Preț estimativ

Aflați pachetul potrivit și prețul estimativ cu calculatorul de preț, în aproximativ 2 minute.

Calculați prețul →

Nu includeți date despre pacienți, angajați sau alte persoane.

Folosim aceste date doar pentru a vă răspunde la cerere. Detalii în Politica de confidențialitate.

Formularul este protejat de Cloudflare Turnstile împotriva spamului.